”Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama” într-o nouă distribuție la Teatrul „Merlin”
Pe toată perioada restricțiilor, echipa Teatrului pentru Copiii și Tineret „Merlin” Timișoara a lucrat la noi proiecte pe care este nerăbdătoare să le prezinte.
Articol de Dana Florea, 12 mai 2021, 13:05
În data de 16 mai 2021, de la ora 11:00, la sediul Teatrului, se va juca spectacolul Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama (povești de adormit copiii și de trezit ușor părinții), după textul lui Matei Vișniec, purtând semnătura regizorului Béres László. Scenografia îi aparține lui Bajko Attila care a făcut echipă bună cu Szélyes Andrea, creatoarea costumelor. Muzica poartă marca Cári Tibor, coregrafia fiind gândită de Mădălina Ghițescu Petre.
Spectacolul este pentru întreaga familie și se reia cu distribuția schimbată față de momentul premierei, cuprinzându-i pe actorii: Mădălina Ghițescu Petre, Victoria Rusu, Raul Bastean, Maria Gornic, Marko Adzic și Corina Dohanici.
„Cel mai prețios dar pe care îl poate face un părinte pentru un copil este să-i ofere timp. În lumea grăbită în care trăim şi marcată de o tranziție spre nu se știe ce, acest adevăr elementar a fost uitat de milioane de părinţi români. Această piesă şi trupa Teatrului Merlin îşi propun, cu mijloacele teatrului şi ale poeziei, să reamintească societății româneşti că atunci când nu îi dai timp unui copil sufletul său creşte într-o imensă şi deseori nevăzută suferință.”, spune Matei Vișniec despre spectacol.
De asemenea, Teatrul Merlin continuă proiectul concurs Poezia din copilărie. Și pentru că și actorii au poezii preferate, acestea vor fi postate în fiecare zi de marți și vineri pe pagina de Facebook a Teatrului pentru Copii și Tineret „Merlin”.
Înregistrările pentru concurs vor fi trimise pe adresa de email a teatrului, acestea urmând a fi montate și difuzate online, cu prilejul zilei de 1 iunie. Câștigătorul va beneficia de o ședință de filmare pe scenă, un atelier cu păpuși și bilete pentru întreaga familie, la un spectacol la alegere.
Mai multe evenimente din Timișoara și din partea de vest a țării.