Începe vaccinarea anti-COVID în centrul din vama Nădlac II
Articol de Radio Timișoara, 2 iunie 2021, 07:28
În această dimineață începe vaccinarea anti-COVID 19 în vama Nădlac II, de pe autostrada A 1 Arad – Timișoara. Primele imunizări vor fi făcute începând cu ora 10:00.
Va fi administrat vaccinul produs de compania Johnson&Johnson, pentru care nu este necesar rapelul. Centrul va fi deschis zilnic între orele 8,00 și 20,00, iar dacă se vor mai găsi cadre medicale, ar putea funcționa chiar non-stop.
Centrul de vaccinare este amplasat pe sensul de intrare în țară, în partea dreaptă, la aproximativ 50 de metri de punctul vamal, astfel încât să cei care vin special pentru vaccinare să poată întoarce chiar în zona frontierei și să nu mai fie nevoiți să parcurgă drumul până la prima ieșire-intrare de pe autostradă.
Autoritățile spun că în ultima perioadă s-a constatat un adevărat turism de vaccinare după ce români care muncesc în vestul Europei sau cetățeni străini au venit la Arad special pentru a se vaccina la centrele unde nu mai este nevoie de programare, în condițiile în care în țările în care trăiesc rândul la vaccinare le-ar fi venit abia peste câteva luni.