AUDIO / Hunedoreanul Andrei Artean se gândește la echipa națională: „O să muncesc și sper ca, într-o zi, să fiu și eu acolo”.
Andrei Artean și-a prelungit contractul cu Viitorul Constanța, pentru doi ani. Fotbalistul hunedorean a încheiat cel de-al treilea sezon consecutiv la formația dobrogeană, la care venea în 2018 de la ACS Poli Timișoara.
Articol de Gabriel Toth, 4 iunie 2021, 10:23
Mijlocașul care în luna august va împlini 28 de ani recunoaște că au fost momente când s-a temut de retrogradare:
Jucătorul a vorbit despre acomodarea la echipa lui Gheorghe Hagi, care nu a venit ușor:
Fost jucător și la FC Caransebeș, Artean a avut un final de sezon foarte bun. Mijlocașul defensiv a fost integralist în ultimele opt partide, în care a înscris de două ori, și recunoaște că s-a gândit la o posibilă convocare la națională: „O să muncesc și sper ca, într-o zi, să fiu și eu acolo”.
Artean are 168 de meciuri și opt goluri în Liga I de fotbal. El a câștigat cu Viitorul Constanța Cupa și Supercupa României, marcând golul cu care echipa de la malul mării învingea CFR Cluj în 2019, în Supercupă.
Un interviu cu Andrei Artean puteți asculta la emisiunile de sport ale finalului de săptămână, Arena Radio, care se difuzează sâmbătă și duminică, după știrile orei 11,00.