Un singur caz nou de COVID-19 în Timiș
În județul Timiș a fost înregistrat un singur caz nou de infectare cu coronavirus, la Jimbolia, în ultimele 24 de ore.
Articol de Radio Timișoara, 5 iunie 2021, 13:57
Direcția de Sănătate Publică anunță că au fost prelucrate 2.611 teste, dintre care 250 au fost teste rapide.
În această dimineață, în spitalele din Timiș erau internați 67 de pacienți diagnosticați cu COVID-19, dintre care 41 la Terapie Intensivă.
În ultima zi au fost raportate 3 decese în rândul pacienților infectați cu SARS-CoV-2, astfel că numărul total al deceselor a ajuns la 1.286 de la începutul pandemiei în Timiș.
In cursul zilei de ieri, în județul Timiș, au intrat în izolare 10 persoane.
Rata de infectare cu SARS-CoV-2, calculată pe ultimele 14 zile, este de 0.19 cazuri la o mie de locuitori în județul Timiș. În municipiul Timișoara, coeficientul de infectare este de 0,23 la mie.
Două localități din Timiș se află în zona galbenă, respectiv Voiteg cu 2,43 la mie și Boldur cu 1,62 la mie.