Copil trece de calificări, la Nottingham!
Jucătorul arădean de tenis Marius Copil s-a calificat azi pe tabloul principal al turneului pe iarbă de a Nottingham. El a trecut de două runde preliminare în minimum de seturi.
Articol de Viorel Jurcut, 7 iunie 2021, 16:24
În meciul decisiv, Copil l-a depășit pe indianul Ramkumar Ramanathan cu 6-2, 6-4 în mai puțin de o oră de joc. Deși a avut mai puțini ași (5-7), compatriotul nostru a greșit mai puțin și a convertit toate șansele de break avute. Anterior în prima rundă preliminară, arădeanul l-a depășit pe britanicul James Ward, cu 6-3, 7-6.