Dominic Fritz și angajații primăriei încep întâlnirile cu cetățenii în cartiere
Angajați ai municipalității timișorenii împreună cu primarul Timișoarei organizează întâlniri cu cetățenii din diverse cartiere ale orașului.
Articol de Radio Timișoara, 16 iunie 2021, 07:14
Cea dintâi întâlnire va avea loc vinerea aceasta în cartierul Freidorf, unde timișorenii care locuiesc în zonă sunt chemați să prezinte problemele cu care se confruntă și idei de transformare a zonei.
“Primarul Dominic Fritz și echipa primăriei iau orașul la pas și se întâlnesc cu timișorenii. Haideți să îi cunoașteți personal pe cei care lucrează pentru voi, locuitorii orașului, și să le spuneți care sunt nevoile cartierului în care locuiți și cum v-ați dori să se transforme zona voastră”, se arată pe pagina de Facebook a Primăriei Timișoara.
Întâlnirea din 18 iunie are loc de la ora 15:00 în parcul Petőfi Sándor. Urmează în 7 iulie, de la ora 18:00 zona Ciarda Roșie, locul de întâlnire fiind strada N. D. Cocea, în fața bisericii. În 14 iulie, de la ora 18:00, reprezentanții primăriei vor veni în zona Grigore Alexandrescu, locul de întâlnire fiind la colțul cu Calea Torontalului. Ultima întâlnire programată este în 28 iulie, în zona Bogdăneștilor – Cetății, iar cetățeni sunt așteptați pe Calea Boogdăneștilor colț cu bd. Cetății.