Bihoreanca Irina Bara completează contingentul de jucătoare române eliminate în calificări la Wimbledon
Irina Bara este a şasea jucătoare română elimiantă în primul tur al calificărilor pe tabloul principal al turneului de la Wimbledon.
Articol de Gabriel Toth, 23 iunie 2021, 18:54
Jucătoarea originară din Ștei, care ocupă locul 113 WTA şi era cap de serie numărul 9, a fost învinsă, azi, cu 5-7, 6-2, 6-3, de spaniola Cristina Bucsa, locul 166 WTA, după un meci de două ore şi 10 minute.
Anterior au mai fost eliminate în prima manşă preliminară Irina Fetecău, Gabriela Talabă, Alexandra Dulgheru, Gabriela Ruse şi Jaqueline Cristian.
Doar Monica Niculescu a trecut în manşa a doua şi va evolua, mâine împotriva jucătoarei americane Asia Muhammad, locul 187 WTA.
Din România, direct acceptate pe tabloul principal feminin sunt Simona Halep, locul 3 WTA, Sorana Cîrstea, locul 45 WTA, Patricia Ţig, locul 61 WTA, Irina Begu, locul 79 WTA, Ana Bogdan, locul 92 WTA, şi Mihaela Buzărnescu, locul 161 WTA.