Turnee de tenis din circuitul juniorilor, în această perioadă, la Timișoara și Giroc
Două turnee de tenis din circuitul mondial al juniorilor au loc în această perioadă în zona Timișoarei. Întrecerea de categorie J5 de la arena Dyadora din Giroc a programat ieri primele meciuri de pe tablourile principale ale fetelor și băieților, iar săptămâna viitoare se vor disputa Internaționalele de juniori ale României, de la arena Tivoli din Timișoara, concurs de categorie superioară, J3.
Articol de claudiusav, 30 iunie 2021, 11:39
În turneul de la Giroc, timișoreanul Darius Pop a trecut în primul tur de favoritul 5, Matei Palcău, cu 2-6, 6-3, 7-5. Cea mai bine clasată timișoreancă, Anca Todoni (locul 159 mondial) a ales să joace în această săptămână în Cehia, la un turneu mai puternic (J2), dar va fi prezentă săptămâna viitoare la Internaționalele României de la arena Tivoli.
În schimb, la Giroc joacă sora mai mică a Ancăi, Cristiana Todoni, care a cedat în primul tur al probei de simplu cu 6-4, 6-2 în fața slovacei Sara Sarinova, cap de serie nr. 2.