AUDIO | Primul amical, primul succes pentru ASU Politehnica. Toma caută întăriri
ASU Politehnica Timișoara a învins cu 4-1 Pobeda Dudeștii Vechi, în amicalul jucat în Freidorf, primul din această vară. Denis Radu, Axente de două ori și Roberto Hațegan – jucător aflat în probe – au înscris pentru violeți, iar Vasilcin a redus din diferență, pentru „bulgari”.
Articol de claudiusav, 3 iulie 2021, 15:36
Antrenorul Dorin Toma a mizat în prima repriză pe o garnitură formată în mare parte din jucători care au evoluat şi în sezonul trecut la echipa timișoreană, pentru ca în al doilea act să dea credit jucătorilor sosiți în probe. Cu câteva excepții, fotbaliștii nu l-au impresionat pe tehnicianul timișorenilor:
Tehnicianul alb-violeților spune că e nevoie de jucători cu experiență la nivelul ligii secunde:
Toma a mai adăugat că mai vrea să vadă la joc doi sau trei dintre jucătorii sosiți în probe, pentru a vedea dacă îi va opri sau nu în lot, pentru sezonul ce începe la finele lunii:
De partea cealaltă, Pobeda s-a prezentat cu o garnitură diferită față de cea utilizată în primul amical, cu Ripensia – pierdut 1-7 – și, în timp ce mai așteaptă ca jucătorii cu experiență din echipă să își prelungească angajamentele, l-au acontat pe Caius Lungu. Despre acest lucru a vorbit și Daniel Vasilcin:
Politehnica: Păduraru (28, Harrison Devenish-Meares, Rapid) – Sofran, Mera, Scutaru, Pamfile, Ignea, R. Rus, D. Radu, Zaluschi, D. Andrei, Axente (prima repriză); Devenish-Meares (60, Popeţ) – Jurj, Pedro Paul (Pevidem, L3 Portugalia), Bocșan, Năstase (Dun. Galați), Budin, Românu, S. Costea, Roberto Hațegan (ex-Nurnberg U19), Darius Vultur (Foresta Suceava), A. Dobre. Au mai intrat: Moțiu, Gașpar, R. Popa, Gologan, Ehling, Bîrlovean (repriza secundă).
Pobeda: Bercea – Lungu, T. Budur, Bilia, Miron – D. Vasilcin, Mitre – R. Boboiciov, Vincu, S. Budur – Radovan. Au mai intrat: Paraliov, Turdean, I. Boboiciov, Kalapiş şi Eperieş.
Următorul amical al secund-divizionarei este programat pentru sâmbăta viitoare, cu CSM Reșița.