Incendiu la un depozit de mase plastice reciclabile din Salonta
Un incendiu puternic a izbucnit la un depozit de mase plastice reciclabile de la periferia municipiului Salonta. În zonă acţionează aproximativ 50 de pompieri militari pentru stingerea focului întins pe o suprafaţă de circa 8.000 de metri
Articol de Radio Timișoara, 9 iulie 2021, 09:22
“Acum se acţionează cu aproximativ 50 de pompieri care au intervenit cu şapte autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială CBRN şi o autospecială SMURD. În momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta violent, la trei hale şi în curtea depozitului, o hală de circa 1.300 metri pătraţi şi alte 600 de metri pătraţi. Suprafaţa este foarte mare, pentru că incendiul se manifestă şi în curtea depozitului, und erau depozitate materialele plastice în stive de câte o tonă, care ard în profunzime. Suprafaţa cumulată este foarte mare, se manifestă cu degajări mari de fum şi gaze toxice”, spune purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, Camelia Roşca.
A fost pregătit mesajul RO-ALERT, dar deocamdată vântul bate în direcţia opusă oraşului şi, ca atare, dacă va exista pericol pentru comunitate, se va transmite mesajul. Până la acest moment nu au fost înregistrate victime.