Vreme instabilă la final de săptămână
Astăzi, vremea va fi în general instabilă, cu valori termice în scădere față de ziua anterioară. Cerul va fi temporar noros. Pe arii relativ extinse, mai ales în cursul zilei, vor fi averse și descărcări electrice. Pe arii restrânse cantitățile de precipitații vor fi mai însemnate și vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat cu unele intensificări asociate averselor.
Articol de Radio Timișoara, 10 iulie 2021, 04:50 / actualizat: 10 iulie 2021, 7:02
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 și 34 de grade, iar cele minime în general între 15 și 20 de grade.
Mâine, vremea va fi caldă și în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate în cursul zilei. Local vor fi averse și descărcări electrice. Izolat cantitățile de apă vor fi mai însemnate și vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, dar și asociate averselor.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 și 34 de grade, iar cele minime între 16 și 21 de grade, mai scăzute în depresiuni până spre 13 grade.