Naționala România a învins Kosovo
Naţionala masculină de handbal a României a învins azi reprezentativa Kosovo cu scorul de 36-24 (17-10), la Bucureşti, în primul meci din preliminariile Campionatului European 2018. Tricolorii au obţinut o victorie lejeră la debutul lui Aihan Omer în al treilea mandat ca selecţioner al României. Tricolorii au început mai greu dar s-au desprins la 3 goluri după minutul 20 în faţa unei formaţii aflată la primul meci oficial din istorie.
Articol de daniel.balteanu, 29 octombrie 2014, 22:49
Partida de azi a consemnat şi debutul la naţională pentru jucătorul Politehnicii Timişoara, Demis Grigoraş, cel care a reuşit un gol. Principali marcatori la români au fost: Stavrositu 6 goluri, Ghionea 5, Toma, Novanc şi Csepreghi câte 4.
România va juca revanşa pe 1 noiembrie, la Priştina. Din grupa C mai face parte Italia, pe care tricolorii o vor înfrunta în luna iunie a anului viitor. Doar câştigătoarea grupei se va califica în faza următoare a competiţiei.
Într-un meci amical de handbal masculin, azi, Radnicki Kragujevac – Politehnica Timişoara 33–32 (17-15), cu principlai marcatori pentru violeţi Irimescu 9 goluri şi Leordean 6.
sursa foto: prosport.ro