AUDIO / Românii sunt învăţaţi mai mult să cheltuiască decât să economisească. Ce recomandă un expert financiar?
Gestionarea eficientă și optimizarea bugetului personal ar trebui să reprezinte o prioritate pentru fiecare român, consideră Eusebiu Burcaș, expert în managementul finanțelor personale. Burcaș a susținut un seminar pe această temă la Timișoara unde a precizat că marea majoritate a românilor consideră că sunt buni gestionari ai banilor proprii, dar realitatea dovedeşte că le lipseşte educaţia planificării finanţelor personale.
Articol de Radio Timișoara, 30 octombrie 2014, 16:11
Dacă în jur de 80% dintre români afirmă că ştiu că-şi gestioneze singuri propriile finanţe, în realitate, doar circa 10% folosesc un buget financiar scris pentru a-şi gestiona eficient resursele. Acesta este primul pas crucial pentru a vorbi despre o gestionare bună a banilor personali.
Specialistul a remarcat faptul că românii trebuie să înveţe ca în primul rând să economisească şi abia apoi să cheltuiască. Totuși evidenţele demonstrează că suntem o populaţie de consumatori, care îşi doresc să cheltuiască tot mai mult, chiar pe lucruri inutile.
În opinia sa, oamenii trebuie să economisească pentru trei direcţii principale.
Eusebiu Burcaș avertizează că băncile din țara noastră permit un grad prea mare de îndatorare, pe când nivelul maxim permis ar trebui să fie de 30%.
Expertul financiar consideră că educația spre economisire trebuie să înceapă de la cele mai mici vârste.
Se ştie că persoanele care au un comportament de economisire au văzut acest lucru, la rândul lor, în familie. Dacă au văzut că părinţii au fost cheltuitori, şi copiii vor fi la fel. În cazul în care veniturile sunt atât de mici încât membrii familiei nu se pot descurca deloc cu ceea ce câştigă şi nu mai ai de unde să tai cheltuieli ca să economiseşti, unica soluţie validă rămâne creşterea veniturilor fie prin găsirea unui loc de muncă mai bine plătit, fie prin adăugarea de plus valoare muncii prestate, fie prin activităţi suplimentare, extra-time.
Sursa foto: Facebook