Concluzii după turneul susţinut de SCM Politehnica în Maramureş: „Am vrut să vedem aportul tinerilor”
Formația de handbal masculin SCM Politehnica a încheiat cu înfrângeri pe linie turneul susținut în weekend, la Baia Mare. Alb-violeții au cedat cu 30-29 în fața Potaissei Turda, apoi cu 30-24 în fața gazdei Minaur, iar în ultima zi, cu 34-25, în fața celor de la CSM Bacău.
Articol de Gabriel Toth, 9 august 2021, 12:06
„A fost un turneu OK, în care am vrut să vedem aportul tinerilor. Ne-am confruntat cu unele dintre cele mai bune echipe din Liga Națională și am jucat de la egal la egal, în multe momente”, a declarat Attila Horvath, antrenorul principal al timișorenilor.
În Maramureș, SCM Politehnica a fost lipsită de titularul postului de portar, Cristian Tcaciuc, dar și de cei cinci jucători convocați la lotul național de juniori, portarul Claudiu Pal, Robert Cîtu, Antonio Bordeainu, Raul Bote și Ianus Dumitrescu. În aceste condiții, antrenorii au apelat la un portar în vârstă de 16 ani, Alin Cozmaciuc (2.10 metri, înălțime) și la extrema Mircea Ulariu (18 ani).
„În primul meci, cu Turda, am folosit mulți jucători născuți în 2003, care au și contribuit cu 8 goluri, iar Cozmaciuc a avut câteva parade foarte reușite și a demonstrat că poate deveni unul dintre portarii importanți ai României. A fost un meci disputat și puțin a lipsit să facem un egal. Cu Minaur, Fenici a fost eliminat în prima repriză, iar Sabin Ignat s-a accidentat în minutul 35. Chiar și așa, jocul a fost echilibrat, iar tinerii au adus din nou un număr însemnat de goluri. Diferența din ultimul meci, cu Bacăul, nu este cea reală: cu mai puțin de zece minute înaintea finalului, erau doar trei goluri, după care l-am scos pe Fenici și am introdus mulți juniori. Practic, în întreg turneul, am jucat o singură repriză în formula completă”, a mai precizat Attila Horvath.
Pentru alb-violeți, urmează meciul de prezentare a lotului, în compania formației HC Dobrogea Sud Constanța. Jocul va avea loc vineri, 13 august, de la ora 17.00, la sala „Constantin Jude”.