13 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 în județ, majoritatea în Timișoara
În județul Timiș au fost înregistrate 13 cazuri noi de infectare cu coronavirus, în ultimele 24 de ore. Direcția de Sănătate Publică anunță că au fost prelucrate 556 de teste, dintre care 303 au fost teste rapide.
Articol de Radio Timișoara, 9 august 2021, 14:04
Situația epidemiologică, la nivelul județului Timiș, conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Timiș, în contextul pandemiei COVID-19, se prezintă astfel:
Timișoara – 11 cazuri
Giroc – 1 caz
Coșteiu – 1 caz
În această dimineață, în spitalele din Timiș erau internați 37 de pacienți, confirmați și suspecți de COVID-19. Dintre aceștia, 7 pacienți sunt la Terapie Intensivă.
Rata de infectare cu SARS-CoV-2, calculată pe ultimele 14 zile, este de 0,15 cazuri la o mie de locuitori în județul Timiș. Localitatea Pădureni se situează peste pragul de 1,5 cazuri la mie, cu o rată de infectare de 1,92.
La nivelul municipiului Timișoara, rata de infectare este de 0,24 cazuri la o mie de locuitori.