Proiect pentru fosta școală de călugărițe din Oravița
Articol de Radio Timișoara, 26 august 2021, 07:37
Articol de Radio Timișoara, 26 august 2021, 07:37
Fosta școală de călugărițe din Oravița va fi transformată în centru cultural. Proiectul, cu o valoare de 4,6 milioane de lei fără TVA, a fost scos la licitație.
Proiectul face parte dintr-o investiție mai amplă care presupune îmbunătățirea calității vieții în orașul Oravița prin reabilitarea și refuncționalizarea a trei clădiri aflate în zona de protecție a monumentelor istorice și a unui parc. Ofertele pot fi depuse până în 16 septembrie, la ora 15.00.
Școala de călugărițe este cel de-a treia construcție care trebuie să fie reabilitată, pe lângă o clădire de pe strada Mihai Eminescu nr. 17A, care va deveni muzeu speologic și imobilul situat pe strada Mihai Novac nr. 1, care va deveni Muzeul „Adam Neamțu”. notează Portalul expressdebanat.ro notează că întregul proiect, cu o valoare de 21,3 milioane de lei, ar trebui să fie gata până în luna februarie 2023.