Arădeanul Marius Copil, în echipa de Cupa Davis a României, pentru confruntarea cu Portugalia
Arădeanul Marius Copil (foto), Filip Jianu, Nicholas David Ionel, Horia Tecău şi Nicolae Frunză au fost convocaţi de căpitanul nejucător Gabriel Trifu în echipa naţională de tenis a României pentru meciul de Cupa Davis cu Portugalia.
Articol de claudiusav, 8 septembrie 2021, 19:53
Partida va avea loc în Sala Sporturilor Horia Demian, în zilele de sâmbătă şi duminică, 18 şi 19 septembrie.
Meciurile vor începe în fiecare zi la ora 12:00, accesul fiind permis spectatorilor care îşi achiziţionează bilete şi care, la intrarea în arenă, trebuie să prezinte, în format fizic sau electronic:
- dovada vaccinării anti-COVID-19 (pentru care au trecut cel puţin 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare);
- copie a scrisorii medicale eliberate de medicul de familie sau D.S.P. pentru persoanele vindecate de COVID şi aflate în perioada de 90 de zile de la data vindecării;
- rezultatul negativ al unui test RT-PCR (nu mai vechi de 72 de ore) sau rezultatul negativ certificat al unui test Antigen rapid (nu mai vechi de 24 de ore).