AUDIO / Thomas Wagner, noul atacant al UTA-ei!
UTA l-a prezentat oficial azi pe Thomas Wagner, un atacant originar din Cehia, dar cu cele mai recente evoluții în Cipru. Wagner a semnat până la finele acestui sezon.
Articol de Viorel Jurcut, 11 octombrie 2021, 16:42
Fotbalistul ceh a marcat peste 100 de goluri la nivelul primului eșalon din Cehia și Cipru, având reușite inclusiv în cupele europene pentru Viktoria Plzen. Atacantul nou venit s-a antrenat în cele mai recente zile cu formația arădeană și a fost prezent în meciul de verificare al arădenilor cu Ripensia, de sâmbătă. Deși, după amical, antrenorul Laszlo Balint nu părea convins că-l va ține în lot pe Wagner, clubul arădean l-a prezentat azi; jucătorul vine după o perioadă de pauză, dar a acceptat să devină jucătorul UTA-ei pentru un salariu mai mic până în iarnă, perioadă în care trebuie să recupereze pregătirea fizică mai slabă pe care o are în prezent. Wagner și UTA speră să se ajute reciproc, cel puțin în această ediție de campionat:
Atacantul originar din Cehia a recunoscut că a mai avut discuții cu un club din România, e vorba chiar de adversara viitoare de duminică după amiază, FCU Craiova 1948. Când încă mai era antrenorul oltenilor, Adrian Mutu și l-a dorit foarte mult pe Wagner!