Liderii PSD Timiș, mulțumiți de rezultatele anunțate de exit-poll-uri
Preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, alături de alţi lideri social-democraţi şi de la UNPR, precum Adam Crăciunescu, Călin Dobra, Ion Răducanu, Florin Bîrsăşteanu și Petru Andea au urmărit, duminică seara, la sediul PSD Timiş, rezultatele exit-pollurilor la televizor.
Articol de Radio Timișoara, 2 noiembrie 2014, 22:09
Preşedintele social-democraţilor timişeni, Titu Bojin, a apreciat că rezultatul din primul tur, aşa cum rezultă din exit-poll-uri, este foarte bun pentru candidatul PSD-UNPR-PC, premierul Victor Ponta, care are de obţinut în turul II o diferenţă mai mică decât cea pe care o are de recuperat contracandidatul ACL, Klaus Iohannis.
‘Trebuie să recunoaştem că rezultatul este foarte bun. Un singur sondaj ne dă sub 40% şi sunt altele două cu 40%. Deci, undeva la 40%, iar Iohannis are 31%. După ce se vor contabiliza voturile vom vedea unde vor fi puse virgulele. Avem de recuperat de la 41% şi cred că e mai uşor decât în cazul lui Iohannis’, a declarat Titu Bojin presei, după anunţarea exit-poll.
El a apreciat că prezenţa la urne în Timişoara şi în judeţ a fost una bună, care denotă interesul cetăţenilor pentru alegerea preşedintelui.
‘Sigur că în turul doi vom avea o sarcină mai uşoară, pentru că vom şti că ne batem cu un singur candidat şi nu cred că vom avea surprize, nici măcar în Timiş. Suntem în postura ca în câteva ore să avem numărătoarea paralelă în fiecare localitate, în fiecare secţie de votare şi astfel vom şti unde să acţionăm. Sunt convins că ne vom culca şi ne vom trezi învingători’, a mai adăugat Titu Bojin.