Cazurile de COVID și frigul din clase obligă tot mai mulți elevi din Arad la școala online
Peste 12.000 de copii din județul Arad învață online, unii din cauza cazurilor de COVID 19, alții din cauza frigului din clase.
Articol de Radio Timișoara, 17 octombrie 2021, 10:15
Cu prezență fizică la clasă mai funcționează 349 de unități de învâțământ, alte 246 derulând cursuri în online, precizează Inspectoratul Școlar.
În 69 de unități de învățământ există cel puțin o clasă în online, din cauza cazurilor confirmate cu virusul SARS-CoV-2 la elevi, în condițiile în care, pe raza județului sunt 660 de copii infectați.
Nouă școli și grădinițe au activitatea cu prezența fizică suspendată la nivelul întregii unități de învățământ, din cauza infectărilor cu virusul SARS-CoV-2.
Alte șase unități de învățământ au trecut în online, din cauza problemelor cu încălzirea.