Povestea lui Sebastian, liceanul timișean pasionat de literatură și de tot ceea ce este nou

Sebastian Vasile Trifoi, elev în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Iulia Haşdeu” din Lugoj, este un adolescent pasionat de lectură, de scris, de tot ce este nou şi interesant.

Articol de Radio Timișoara, 18 octombrie 2021, 08:45 / actualizat: 18 octombrie 2021, 11:53

“În afara timpului pe care îl petrec în şcoală sau pentru studiu, sunt interesat de diferite activităţi în care mă pot implica. Aşa am ajuns să particip la concursul ,,Aproape de ceilalţi”, cât şi la altele, cum ar fi un concurs de geografie,  pentru care am pregătit un  proiect care a câştigat locul al III-lea. Totodată, public şi diferite recenzii de carte în revista şcolii, cu scopul de a atrage mai mulţi colegi spre citit, însă şi pentru a mă determina să citesc mai mult. De asemenea, pe parcursul vacanţei, am mai participat la un proiect intitulat „Miniroboţi” şi la o mică tabără de vară. Aceste experienţe interesante m-au învăţat multe şi mi-au lăsat amintiri frumoase. Mă atrage foarte mult şi muzica, fapt pentru care, nu de mult, am început şi orele de chitară. Cât despre viitor, lucrurile nu sunt foarte clare, fiindcă sunt abia în clasa a XI–a. Cu siguranţă voi urma o facultate, însă alegerea este foarte grea, deocamdată. Sunt convins că nu voi renunţa la partea mea creativă şi că îmi voi păstra curiozitatea şi dorinţa de a învăţa cât mai multe lucruri din cât mai multe domenii” spune Sebastian Trifoi.

Oferta educaţională extraşcolară a Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş pentru semestrul al II – lea al anului şcolar 2020 – 2021 a inclus, la nivelul disciplinei “Limba şi literatura română – Limbi clasice”, organizarea Concursului Judeţean de Creaţie Artistică – Ediţia I, 2021, pe tema: “Aproape de ceilalţi”. Competiţia s-a adresat elevilor de gimnaziu şi de liceu de la unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţul Timiş şi a cuprins cinci secţiuni, pe nivel de clasă: poezie, proză, eseu, interviu filmat şi film de prezentare a unui produs sau eveniment artistic.

Sebastian Vasile Trifoi, la momentul concursului elev în clasa a X-a la Liceul Teoretic “Iulia Haşdeu” din Lugoj, a câştigat Premiul I, la secţiunea Eseu, pentru textul “Pangeea şi noi”. Coordonator: prof. Anca Murariu. Despre viziunea personală din “Pangeea şi noi”, eseul premiat, vorbeşte autorul:

“Eseul meu doreşte să ofere o idee despre viziunea unui adolescent cu privire la lumea din jur. La vârsta noastră, unul din cele mai importante subiecte este modul în care relaţionăm cu ceilalţi, cum suntem văzuţi şi cum îi vedem noi pe ceilalţi, dar şi cum facem pasul important de la starea de solitar la cea de solidar. Interacţiunile ce apar în această perioadă de viaţă ne formează pe noi, cei de peste ani, şi cred că trebuie să conştientizăm acest lucru şi să acţionăm în consecinţă, prin: bunătate, empatie, dedicare şi iubire” (Sebastian Trifoi)

Prof. Anca Murariu, profesor îndrumător, în exclusivitate pentru Radio Timişoara, cu aprecieri despre elevul său, Sebastian Trifoi:

“Am vorbit cu Sebastian la telefon, într-o zi prea caldă de vacanţă, şi am aflat că era undeva la ţară şi fusese la cosit câteva ore ca să îşi ajute părinţii. M-am gândit imediat la recenzia lui interesantă şi frumoasă, publicată în revista şcolii, despre romanul “Problema Spinoza”, de Yrvin D. Ialom şi, evident, la eseul original şi emoţionant scris pentru concursul “Aproape de ceilalţi”. Apoi, mi-am amintit cum, în clasa a IX-a, m-a surprins contrastul dintre chipul său de copil cuminte, serios, interiorizat şi vocea gravă, matură, alături de o privire atentă, din care izvorăşte curiozitatea intelectuală. Aceeaşi privire am văzut-o mereu şi când era la şcoală şi în perioada cursurilor online, fiindcă Sebastian a ţinut mereu camera deschisă. Este un cititor autentic, studiază informatica, participă la proiecte ale şcolii, la concursuri, organizează diverse activităţi în clasă (în iunie s-a implicat şi în pregătirea întălnirii cu absolvenţii de acum 10 ani ), cântă uneori la chitară şi, în vacanţe, coseşte. Acum este în clasa a XI-a, deci, cine ştie câte va mai face în următorii ani!

M-am gândit la toate acestea şi la convingera lui că acţiunile din prezent ne modelează viitorul, m-am gîndit la adolescentul de acum şi la adultul care va deveni şi m-am bucurat pentru elevul meu, Sebastian Vasile Trifoi” mărturiseşte prof. Anca Murariu.

Sebastian Trifoi, autorul, despre mesajul eseului “Pangeea şi noi”, distins cu Premiul I la Concursul Judeţean de Creaţie Artistică, ediţia I, 2021, înregistrare în exclusivitate pentru Radio Timişoara.

Pangeea şi noi

Pangeea, supercontinentul, a avut nevoie de milioane de ani pentru a se despărţi în mai multe mici continente separate de milioane de kilometri de oceane, dar totuşi încă legate oarecum între ele şi, cândva, poate, se vor uni în aceeaşi unitate care a existat odată.

Noi nu avem nevoie nici de milioane de ani şi nici de uriaşele forţe de mişcare ale plăcilor tectonice ce alcătuiesc scoarţa pământului. Schimbările dintre noi pot apărea lent, precum două continente care se despart sub acţiunea blândă a naturii sau brusc, datorită unor mişcări atât de puternice, încât formează zone de rift adânci, prin care iese cu presiune la suprafaţă lava şi aburul fierbinte al emoţiilor noastre.

Noi, împreună, alcătuim ,,scoarţa” societăţii, iar interacţiunile noastre aduc atât aspecte pozitive, cât şi negative în aranjamentul “continentelor sociale”. Este alegerea noastră dacă dorim să trăim într-o societate deşertică, cu nopţi reci, lipsită de viaţă sau într-o lume verde, cu păduri şi peisaje care îţi taie respiraţia. Cât de slabă sau puternică este roca din care suntem construiţi şi cât de mult poate rezista în faţa factorilor externi?

Recenta perioadă prin care am trecut a zguduit din temelie întreaga lume, un cutremur imens care a rupt continentul în multe insuliţe ce au plutit în derivă pe ocean. Am fost departe unii de alţii, dar lumea începe să se refacă, să revenim la ce ştiam înainte… deşi niciodată nu va mai fi exact ca înainte!

Suntem încă adolescenţi, dar timpul oricum ne schimbă pe fiecare dintre noi şi acum această schimbare a fost doar accelerată. Fie că vrem, fie că nu, cutremurul acesta pandemic ne-a afectat vieţile.  Brusc, ne-am trezit blocaţi în propriile case, departe de cei pe care îi cunoşteam, de şcoală, departe de vechile obiceiuri, de ieşirile în oraş fără de care credeam că nu am putea supravieţui. Dar am reuşit! De ce? Pentru că cei pe care îi aveam cu adevărat aproape, cei pe care îi consideram cu adevărat prieteni, ne-au demonstrat aceasta prin simplul fapt că nu s-au îndepărtat.

E destul de ciudată apropierea aceasta dintre noi, un fel de lanţ muntos care e la fel de sute de mii de ani, însă prin care, dacă îşi face loc cursul unei ape, în timp, undeva se va produce o discontinuitate şi o separare între munţi. Controlul pe care îl avem este foarte important. Avem oare puterea să vedem şi să acceptăm râul care a început să sape între noi? Sau luptăm, încercănd să îl secăm? Reuşim să vedem şi să simţim atât adevărul din oameni, cât şi adevărul din noi înşine?.

Toţi suntem aproape unii de ceilalţi şi mi-aş dori o mai mare voinţă în a fi de ajutor, o mai mare bucurie în a face bucurii şi împlini dorinţe, iar aceste lucruri se pot întâmpla, dacă îi considerăm pe cei din jurul nostru, chiar şi pe noi, mai mult decât simpli trecători nepăsatori.

Sunt doar un adolescent şi am învăţat că pentru rezistenţa în timp este nevoie de puritate, este nevoie de sinceritate de copil care îşi cere iertare când greşeşte. Ne e ruşine să cerem ajutor de multe ori de la cei de lângă noi, ne e frică de ce ar putea spune. Din păcate, mulţi dintre noi suntem conduşi de orgoliu, de invidie. Nu putem fi alături de aproapele nostru, dacă nu ne bucurăm de bucuria lui, dacă nu îi ridicăm capul atunci când îi este greu şi luptăm apoi împreună cu el, nu împotriva lui. Acesta e răul care macină între noi, la fel ca râul dintre munţi. E râul care ne separă pe unii dintre noi, iremediabil.

Sunt doar un adolescent şi de fiecare dată când mă gândesc la modul în care funcţionează aceste interacţiuni, care alcătuiesc şi modelează societatea în care trăim, ajung la aceeaşi concluzie. Trebuie să observăm şi să înţelegem ce se întâmplă în jurul nostru. Este important să rămânem demni în tot ceea ce facem, fiindcă demnitatea şi smerenia reprezintă calităţile cel mai uşor de neglijat şi fără de care ne distrugem lent şi sigur.

Sunt doar un adolescent, dar cred că nu trebuie să ne fie frică de schimbările din jurul nostru, fiindcă am învăţat acum că ele apar inevitabil şi suntem într-o continuă mişcare, în fiecare moment. Trebuie doar să fim precauţi, să avem grijă de noi şi de cei din jur, pentru a nu ne lăsa insula, continentul sau lumea să se transforme în deşert. Mi-aş dori să fim mai buni, mai blânzi, mai iubitori, mai aproape de ceilalţi.

Să fim şi noi cum a fost cândva Pangeea!

(Sebastian Vasile Trifoi)

Sursa foto: arhivă familia Trifoi