Remiză albă pentru Ripensia Timisoara, la debutul antrenorului Florin Fabian | AUDIO
Ripensia Timișoara nu a profitat de superioritatea numerică avută vreme de mai mult de o oră de joc, în partida de acasă, cu FC Buzău. Roș-galbenii au făcut 0-0, dar echipa lui Cristian Pustai a avut ocaziile mai mari și în formula 10 contra 11.
Articol de Adrian Schindarli, 31 octombrie 2021, 15:23
La debutul pe banca timișorenilor, antrenorul Florin Fabian l-a ținut rezervă pe fostul căpitan, Coulibaly, și i-a dat banderola lui Fridrich. Ernest a avut prima șansă la poarta vizitatorilor, dar apoi ocaziile au curs la buturile bănățenilor: Wintorski (min. 20), Munteanu (fostul jucător de la Poli, min. 21) și Chică Roșă (36) au avut situații foarte bune, chiar dacă FC Buzău a rămas cu un om mai puțin, eliminat fiind căpitanul Ciobanu (minutul 29), pentru lovirea cu cotul a lui Murariu.
Pe de altă parte, Ripensia i-a pierdut pe Andrei Macrițchii (min. 9) și pe înlocuitorul său, Murariu (29), ambii accidentați.
Și în repriza a doua, formația oaspete a avut posesia superioară, dar până în ultimul sfert de oră, când Ripi a împins jocul în jumătatea adversă de teren și a ratat singura ocazie reală în minutul 84, când Mitrov a șutat din colțul careului mic, dar l-a nimerit pe portarul Relu Stoian.
Cei doi antrenori, Florin Fabian (Ripenisa) și Cbristian Pustai (Buzău), au vorbit la final despre meci:
Ripensia va evolua etapa viitoare pe terenul unei codașe, Unirea Constanța, sâmbătă, 6 noiembrie, de la ora 11,00.