Politehnica Timisoara se afundă: violeții au pierdut și la Dej | AUDIO
Petrolul Ploieşti a reuşit a zecea sa victorie consecutivă în Liga a II-a de fotbal, 2-1 cu Astra Giurgiu, duminică, în deplasare, în etapa a 12-a. Pentru echipa antrenată de Nicolae Constantin au înscris Eugeniu Cebotaru (25) şi Darius Buia (86), golul de onoare al Astrei fiind reuşit de Carlo Danciu (47). Astra a jucat mai bine de o repriză în zece oameni, după eliminarea lui Tiberiu Giuroiu (36).
Articol de Adrian Schindarli, 31 octombrie 2021, 17:55
Unirea Dej a dispus de Politehnica Timişoara cu 2-0. Formația din județul Cluj a punctat încă din prima repriză, prin Frăsineanu (min. 21) și Manole (37, din penalty).
Este a treia înfrângere consecutivă pentru bănățenii care ajung la un singur loc și un singur punct de locurile retrogradabile (locul 15, cu 10 puncte).
Iată și declarațiile AUDIO ale celor doi antrenori, Nicolae Croitoru (Politehnica) și Dragoș Militaru (Dej):
Rezultate:
Vineri
CSA Steaua Bucureşti – CS Concordia Chiajna 0-0
Sâmbătă
ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu – FC Metaloglobus Bucureşti 0-0
AFC 1919 Dacia Unirea Brăila – ACSM Politehnica Iaşi 0-2
AFC Unirea 04 Slobozia – AFC Unirea Constanţa 2-0
FC Braşov – AFC Hermannstadt 1-2
Duminică
AFC Dunărea 2005 Călăraşi – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 0-2
Ripensia Timişoara – FC Buzău 0-0, detalii AICI
AFC Astra Giurgiu – ACS Petrolul 52 Ploieşti 1-2
FC Unirea Dej – Politehnica Timişoara 2-0
Luni va avea loc jocul CSC 1599 Şelimbăr – FC Universitatea Cluj (15:30).