Stadionul “Lego” din Timişoara intră în procedura de licitaţii
Articol de Radio Timișoara, 6 decembrie 2021, 20:23 / actualizat: 7 decembrie 2021, 13:12
Stadionul “Lego” din Timișoara poate intra în faza de licitație după ce a fost semnată documentația investiției de aproape 90.000.000 de lei.
Anunțul a fost făcut de viceprimarul Cosmin Tabără, care a precizat că lucrările ar urma să se finalizeze în 39 de luni de la demararea proiectului.
“Primarul Dominic Fritz a semnat, astăzi, documentaţia pentru această investiţie pe care o aşteptăm cu nerăbdare în Timişoara. Îi mulţumesc că mi-a ascultat argumentele şi a înţeles nevoia construcţiei acestui stadion. Voi avea şi alte propuneri de proiecte pentru Timişoara în domeniile pe care mi le-a atribuit. Ştim că există o sete de fotbal, în special, şi de sport, în general, în Timişoara, dar această investiţie nu înseamnă doar ideea de sport la general, vorbim despre nevoia de a face mişcare în mod organizat, civilizat. Stadionul Lego poate fi locul unde copiii, tinerii şi adulţii se educă, iau parte şi la evenimente culturale, concerte, expoziţii”, a afirmat Cosmin Tabără.
Edilul a precizat că este vorba despre un stadion pe structură metalică, ce va avea minimum 9.000 de locuri şi va fi situat la fosta întreprindere Optica, la ieşirea din Timişoara spre comuna Moşniţa Nouă. Din totalul locurilor, 508 vor fi categoria VIP şi 102 la lojă. Lângă viitorul stadion va fi amenajat un parc cu loc de joacă şi o parcare.