Parcul Naţional Retezat
Retezat. I se mai spune şi “tărâmul cu ochi albaştri”. Iar atunci când calci pe acest tarâm şi privirile tale întâlnesc “privirile” muntelui, e imposibil sa nu te indragosteşti pe loc şi iremediabil de această lume magică!
Articol de Dana Florea, 10 noiembrie 2014, 10:00
O lume a lacurilor presărate printre piscuri semeţe, a genţianelor, a smârdanului şi a altor mii de plante, a sprintenelor capre negre căţărate pe stânci, a ursului mormăitor ascuns prin zmeuriş, a lupului sfios şi grijuliu cu puii lui, a marmotelor gălăgioase şi jucăuşe, o lume fremătând de viaţă pură …
Retezatul este cel mai complex şi mai grandios masiv montan din Carpaţii româneşti. Originalitatea sa constă în existenţa unor spectaculoase creste alpine ce depăşesc 2000 de m înalţime şi un relief sculptural, în care s-au imprimat urmele a două mari glaciaţii (Riss şi Würm).
Parcul Naţional Retezat s-a înfiinţat în anul 1935 la iniţiativa profesorului Alexandru Borza, fondatorul Grădinii Botanice din Cluj-Napoca şi Emil Racoviţă şi se află în partea de vest a Carpaţilor Meridionali. Se întinde pe o suprafaţă de peste 50.000 ha şi o altitudine cuprinsă între 800 şi 2509 m (vârful Peleaga).
Întreg articolul îl găsiţi aici.
Urmăreşte campania şi pe facebook la adresa: https://www.facebook.com/EUalegROmania?fref=ts