Vreme închisă cu intensificări de vânt
Astăzi, vremea va fi închisă cu intensificări de vânt. Cerul va fi mai mult noros și pe arii relativ extinse, mai ales ziua și în prima parte a nopții vor fi precipitații mixte, ce pot depune polei, iar la munte va ninge.
Articol de Radio Timișoara, 17 decembrie 2021, 04:50 / actualizat: 17 decembrie 2021, 7:00
Ziua, vântul va sufla în general moderat cu rafale în jur de 45-55 km/h, apoi va diminua în intensitate. Pe creste va sufla tare, cu rafale ce vor depăși 90-100 km/h viscolind ninsoarea. Pe arii restrânse va fi ceață.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 și 6 grade, iar cele minime între -3 și 1 grad.
Mâine, vremea va fi normală termic. Cerul va fi temporar noros. Îndeosebi la munte și doar izolat în rest va ninge slab. Vântul va sufla în general moderat cu intensificări ziua, apoi va diminua în intensitate. Pe creste va sufla tare, viscolind ninsoarea. Pe arii restrânse va fi ceață.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 și 5 grade, iar cele minime între -5 și -1 grad, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.