Greșelile defensive și-au spus din nou cuvântul: UTA – FC Aarau 1-2
Prim-divizionara de fotbal UTA a pierdut cu 2-1 ultimul amical disputat în stagiul din Antalya, în fața elvețienilor de ligă secundă de la FC Aarau. Arădenii au plătit din nou tribut greșelilor din apărare, așa cum s-a întâmplat și în primul test din Turcia, cel cu Charleroi.
Articol de Gabriel Toth, 14 ianuarie 2022, 18:14 / actualizat: 14 ianuarie 2022, 19:31
UTA a deschis scorul în minutul 12, atunci când Miculescu a înscris, după o acțiune personală a brazilianului Roger Junio. Elvețienii au restabilit egalitatea în minutul 25, prin Avdyli, după o fază pornită de la o greșeală a fundașului arădenilor, Medjimorec. Tot o pasă greșită, de această dată a lui Shlyakov, a stat la baza golului victoriei pentru Aarau, în minutul 32, când a înscris Schneider.
Ambele echipe au lovit câte o dată bara: UTA, prin Batha, în prima repriză, și elvețienii prin Schwegler, în partea secundă. Tot după pauză, au fost utilizați și ultimii sosiți în tabăra arădeană, canadianul Ongaro și nigerianul Otele.
UTA a evoluat în formula Iacob (59 Balauru) – Baravykas (46 Vukcevic), Benga (72 Erico), Medjimorec (72 Dima), Shylakov – Batha, Isac (46 Passaglia) – Roger jr. (Otele), Ubbink (72 Ongaro), Miculescu – Laukzemis (65 Dangubic).
La final, antrenorul Laszlo Balint s-a declarat dezamăgit de greșelile defensive ale elevilor săi și a vorbit despre debutul nou-veniților Ongaro și Otele:
Delegația arădeană va încheia cantonamentul din Antalya mâine, când e prevăzută întoarcerea în țară.