Iușco, primul loc la Nantes; Cocioran și Mihăilă recorduri personale în Spania!
Trei atleți din vestul țării au reușit la finele săptămânii prestații remarcabile în acest start de an calendaristic, la competițiile la care au participat. Iușco, Mihăilă și Cocioran se pregătesc de primele competiții oficiale și pe plan intern!
Articol de Viorel Jurcut, 31 ianuarie 2022, 09:01 / actualizat: 31 ianuarie 2022, 10:18
Multipla campioană națională la săritura în lungime, Florentina Marincu Iușco, a participat la finalul acestei săptămâni la o competiție internațională desfășurată în Franța la Nantes. Tânăra atletă care reprezintă din acest an CSM Deva a câștigat întrecerea din Franța cu o săritură care a măsurat 6.31 m dar concursul a fost un util test de verificare înainte de finalele Campionatului Național de seniori care se vor desfășura în luna februarie și care sunt considerate o selecție pentru întrecerile de la Belgrad din 18-20 martie unde se vor desfășura Campionatele Mondiale indoor editia 2022.
Cei mai buni mărşăluitori ai României, cărășenii Marius Cocioran şi Narcis Mihăilă, au realizat timpi foarte buni la Campionatele Naţionale ale Spaniei – concurs cu caracter internaţional – la care au participat zilele trecute. Ambii au realizat recorduri personale în cursa de 35km, Cocioran stabilind și un nou record al României pe această distanţă. Cei doi sportivi reșițeni se întorc în ţară, pentru a-și adapta pregătirea la primul concurs oficial din calendarul intern, Campionatul Naţional de 20 km marş, de la Timișoara, din 13 februarie.