Cozi la ridicarea voucherelor de vaccinare în prima zi de distribuire la Arad
Sute de persoane s-au prezentat la centrele de vaccinare din Arad unde se acordă vouchere celor care s-au imunizat împotriva COVID-19 din luna septembrie 2021.
Articol de Radio Timișoara, 16 februarie 2022, 12:59
Şeful Direcţiei de Sănătate Publică Arad, Horea Timiş, spune că în judeţ au sosit 80.000 ce vouchere, ceea ce înseamnă că 30.000 sunt în avans.
“Avem în jur de 50.000 de persoane care s-au vaccinat începând cu luna septembrie şi aşteptau să ridice voucherul în valoare de 100 de lei. Am primit suficiente, chiar şi în avans. În total avem 80.000 de bucăţi, iar de la prima oră au fost distribuite la centre. În continuare vom distribui circa 20.000 de tichete la medicii de familie. Oamenii au venit în număr mare să le ridice pentru că, aşa cum se ştie, anul trecut am avut o sincopă şi nu au venit la timp aceste vouchere”, a spus Horea Timiş.
Încă de la ora 8,00, zeci de oameni aşteptau în faţa fiecărui centru pentru a-şi ridica taloanele valorice pentru alimente.
Persoanele care s-au imunizat la centrul de vaccinare de pe strada Predeal sau în centrul din cartierul Gai se vor prezenta în vederea ridicării voucherului la centrul amenajat în incinta Cinematografului Grădişte, iar cei care s-au vaccinat la unul dintre centrele din Aradul Nou, Micălaca sau Drive Thru îşi vor putea ridica voucherul de la centrul amenajat în Cinematograful Arta. Programul de ridicare este între orele 8,00 şi 20,00.
Voucherele se vor ridica personal, în baza cărţii de identitate şi a adeverinţei care atestă vaccinarea.