Voluntarii Acasă în Banat se pregătesc de o nouă intervenție
Voluntarii Asociației Acasă în Banat se pregătesc să ajute cea de-a 33-a familie a cărei casă e într-o stare foarte proastă.
Articol de Radio Timișoara, 21 februarie 2022, 14:39
Noua intervenție va avea loc la un imobil situat în Gătaia. Imobilul este deținut de o femeie de 83 de ani, care are grijă de fiica ei, de 60 de ani, care avut probleme de sănătate toată viața. Cele două locuiesc într-o casă foarte mică, pe vremuri doar un grajd, transformat în locuință după ce casa bătrânească s-a dărâmat.
Voluntarii sunt chemați să dea o mână de ajutor sâmbătă, 26 februarie, la ora 8:00. O echipă va lucra la acoperiș, iar o alta va închide a doua cameră, va monta o ușă de intrare și ferestrele.
Detalii despre acțiune pot fi găsite pe poagina de facebook a Asociației Acasă în Banat.