AUDIO / FOTO / Elevi intoxicaţi în clasă, la Știuca!
18 copii din satul timișean Știuca au ajuns, vineri dimineață, la spital, după ce s-au intoxicat cu vopseaua de pe calorifere. Șeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, Aura Danielescu, spune că elevii provin din două clase, a V-a şi a VII-a.
Articol de Radio Timișoara, 14 noiembrie 2014, 15:39
‘Niciunul dintre copii nu a suferit intoxicaţii grave, li s-a acordat primul ajutor la faţa locului şi şi-au revenit, dar pentru siguranţa lor, profesorii au solicitat să fie duşi spre un consult mai amănunţit la Spitalul Municipal Lugoj’, a declarat Sindia Vlaia, purtător de cuvânt al ISU Banat.
Potrivit ISU Banat, incidentul a fost provocat, probabil, de încălzirea în exces a cazanelor, care au înfierbântat ţevile care făceau racordul şi caloriferele, vopsite cu vopsea de ulei.
Copiii au acuzat stări de greaţă, vomă şi dureri de cap, iar dascălii au apelat la Serviciul 112. Potrivit cadrelor medicale, elevii sunt în afara oricărui pericol.
Directorul școlii, Nicolae Benzar.
Caloriferele au fost vopsite la reparaţiile curente care s-au efectuat în timpul vacanţei de vară.
Inspectorul şcolar general adjunct, Aurelian Sima, a ajuns la faţa locului şi a fost anunţat şi Ministerul Educaţiei despre incident.