„Stejarii”, cu Rupanu printre marcatori, au învins în Olanda şi merg la turneul de recalificare la CM
Naţionala României a învins cu scorul de 38-12 (26-12) reprezentativa Olandei, sâmbătă, la Amsterdam, în ultima etapă a Rugby Europe Championship 2022, şi va juca în turneul de recalificare la Cupa Mondială 2023 din Franţa.
Articol de claudiusav, 19 martie 2022, 19:50
”Stejarii” au deschis rapid scorul, chiar în minutul 2, prin eseul reuşit de Gabriel Rupanu şi transformat de Ionel Melinte, iar după zece minute au izbutit şi cea de-a doua încercare, prin Hinckely Vaovasa, tot Melinte transformând. Până în ultimele zece minute ale primei părţi, jocul s-a desfăşurat doar către buturile Olandei, Ionuţ Dumitru şi Ovidiu Cojocaru punctând din alte două eseuri, în minutele 18, respectiv 30, Melinte transformându-l pe cel al lui Dumitru.
La scorul de 26-0 pentru România şi sub ameninţarea unui scor-fluviu, gazdele au revenit în joc, au crescut presiunea în special pe linia de treisferturi şi încurajaţi şi de public au izbutit două încercări, profitând şi de unele greşeli în apărarea tricolorilor. Astfel Spike Salman şi Chris Raymond au reuşit eseuri, în minutele 33 şi 40, David Weersma transformându-l pe primul dintre acestea, iar scorul pauzei a fost 26-12 pentru România.
În mitanul secund, partida s-a transformat într-o confruntare de uzură, cu faze şi de o parte şi de cealaltă, punctele naţionalei ţării noastre venind abia spre final. În minutul 69, Alexandru Bucur a reuşit să culce balonul în terenul de ţintă advers la capătul unei frumoase faze de atac, însă Melinte a ratat transformarea, acesta din urmă transformând însă ultimul eseu al tricolorilor, din minutul 76, şi stabilind scorul final: 38-12.
Cu acest succes, România, care ocupa înainte de confruntarea de la Amsterdam locul al patrulea în clasamentul cumulat al REC, cu 23 de puncte, a depăşit cu două puncte Portugalia, care era pe 3 cu 26 puncte şi care nu mai are de disputat niciun meci. Poziţia a treia asigură intrarea în recalificări, programate pentru luna noiembrie.