Mii de români din străinătate așteaptă să voteze
Mii de români din străinătate s-au aşezat la coadă, pentru a putea vota în turul 2 al prezidenţialelor. Unii așteaptă încă de aseară, pentru a fi siguri că vor ajunge la urne. Mulți dintre ei spun că au venit de la sute de kilometri în oraşele unde sunt organizate secţii de votare. Sunt cozi la această oră la secții de votare din Torino, Munchen, Paris și Londra.
Articol de Radio Timișoara, 16 noiembrie 2014, 10:46
La Munchen, mai mulți conaţionali au venit la secţia de votare cu un steag al României, dar și cu periuţe de dinţi.
Şi la secţia de votare organizată la Institutul Cultural Român din Londra, mai mulţi români au ajuns încă de aseară.
Tot în Marea Britanie, zeci de români aflaţi la sute de kilometri de secţiile de votare s-au mobilizat pe reţelele de socializare pentru a închiria autocare cu care să ajungă la vot.
Coada de la secția de votare de la Wembley, din Londra, a înconjurat clădirea, după cum arată fotografiile postate de un român pe internet. Numărul votanţilor creşte de la o oră la alta, iar oamenii sunt nemulţumiţi şi se tem că nu vor putea vota nici la acest tur de scrutin. Autorităţile de la Bucureşti au înfiinţat, în capitala Marii Britanii, doar trei secţii de votare, în condiţiile în care, doar în Londra, trăiesc 100.000 de români.
Ministrul român de externe, Theodor Meleşcanu, aflat în capitala Franţei, susţine că, la Paris, ar trebui să voteze, astăzi, fără niciun fel de probleme, aproximativ 10 mii de cetăţeni români.
Sursa foto: Facebook. gandul.info, adevarul.ro