Marius Copil pierde în sferturi, dar va urca 13 locuri în ierarhia ATP
Tenismanul român Marius Copil a fost învins de francezul Pierre-Hugues Herbert, al patrulea favorit, cu 2-6, 6-4, 6-4, ieri, în sferturile de finală ale turneului challenger de la Lugano (Elveţia), dotat cu premii totale de 45.730 de euro.
Articol de Adrian Schindarli, 2 aprilie 2022, 10:31
Copil (31 ani, 257 ATP) s-a înclinat după o oră şi 46 de minute, într-un meci în care a reuşit 9 aşi, dar a şi comis 6 duble greşeli.
Herbert (31 ani, 134 ATP) are acum 3-2 în meciurile directe cu Copil. Marius Copil s-a ales cu un cec de 1.260 de euro şi 16 puncte ATP și va urca 13 locuri în ierarhia ATP de săptămâna viitoare, pe locul 244.