FOTO / AUDIO / Mii de cereri pentru urna mobilă în Timiș. Cum votează pacienții din spitale?
Peste 3.200 de solicitări pentru urna mobilă au fost făcute în Timiş. O parte din aceste solicitări este reprezentată de pacienţii din spitalele timişorene.
Articol de Carla Chiu, 16 noiembrie 2014, 15:09
Bolnavii care nu se pot deplasa sau pacienţii internați în spitale işi pot exercita dreptul la vot cu ajutorul urnei speciale. Asta însă doar dacă au făcut solicitări în scris pentru urna mobilă. Cei mai mulţi dintre pacienţii spitalizaţi la Judeţean au votat deja. Procesul de votare cu urna specială se desfăşoară totuşi destul de greu la Spitalul Judeţean, spune Elena Durdun, reprezentant al comisiei de la secţia de votare 114.
În privinţa medicilor , unii au reuşit să ajungă la secţiile de votare înainte să intre pe tură, alţii speră că vor mai avea timp când ies din gardă. Sunt şi medici care nu vor merge deloc. A stat de vorbă cu pacienții și medicii de la Spitalul Județean din Timișoara, Luisa Târcă.