Vremea, la final de săptămână, în Banat și Crișana
Astăzi, vremea va continua să se încălzească. Cerul va deveni mai mult noros, temporar vor fi ploi și averse, însoțite și de descărcări electrice, iar cantitățile de apă cumulate vor depăși pe arii restrânse 15-20 l/mp. Pe creste, treptat vor predomina ninsorile. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări locale, cu viteze la rafală de peste 55-60 km/h, iar pe creste de peste 90-100 km/h.
Articol de Radio Timișoara, 9 aprilie 2022, 04:50 / actualizat: 9 aprilie 2022, 7:23
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15…16 grade în dealurile Crișanei și 22…24 de grade în sudul Banatului, iar cele minime între 2 și 8 grade.
Mâine, vremea se va răci accentuat. Cerul va fi temporar noros ziua, când pe arii restrânse va mai ploua slab, iar la munte vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări temporare, cu viteze la rafală în jur de 50-55 km/h, mai mari ziua, în sudul Banatului, iar pe creste de peste 90-100 km/h. Izolat vor fi condiții de brumă.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 și 14 grade, iar cele minime între -1 și 4 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.