Campionii mondiali la Robotică, primiți în cadru festiv la Primăria Arad
Elevii arădeni care au câștigat Campionatul Mondial de Robotică de la Houston au fost primiți în cadru festiv la primărie.
Articol de Radio Timișoara, 27 aprilie 2022, 21:19 / actualizat: 28 aprilie 2022, 7:22
Campionii au fost așteptați încă de noaptea trecută în fața primăriei cu o scenă, muzică și confetti, iar astăzi au fost primiți în mod festiv la primăria municipiului Arad.
Membrii echipei de robotică a Liceului Național de Informatică din Arad, Delta Force, au câștigat campionatul mondial de robotică de la Houston, Statele Unite ale Americii. Împreună cu două formații din Statele Unite, Up a Creek și Java the Hutts au format alianța câștigătoare, așa că s-au întors acasă cu trofeul și medaliile de câștigptori.
Arădenii au reușit ceea ce mulți credeau imposibil, chiar și ei credeau acest lucru, dar au câștigat. Arădenii sunt prima echipă internațională care a câștigat campionatul. Totul a fost posibil cu ajutorul părinților, metorilor, sponsorilor și asociației “Nație Prin Educație” care a adus concursul în România.
Echipa de robotică este susținută financiar de către primărie prin proiectele depuse încă de la înființare.
Campionatul Mondial de Robotică FIRST 2022 s-a desfășurat anul acesta în Houston, Texas și este un eveniment internațional anual, care celebrează știința, tehnologia, ingineria și matematica, pregătind tinerii elevi pentru viitor. Anul acesta au participat un total de 160 de echipe din toate colțurile lumii.