Spectacolul de balet ”Baiadera” la Opera din Timișoara
28 septembrie 2022 @ 19:00 –
Spectacolul aduce în prim-plan, în India, conflictele specifice baletului romantic, în care se îmbină iubirea, gelozia, intrigile, crima și răzbunarea.
Articol de Dana Florea, 28 septembrie 2022, 19:00
Opera Națională Română din Timișoara prezintă miercuri, 28 septembrie 2022, de la ora 19.00, spectacolul de balet “Baiadera”, pe muzica lui Ludwig Minkus, în regia și adaptarea coregrafică semnate de Ovidiu Matei Iancu, după coregrafia originală a lui Marius Petipa. Premiera spectacolului a avut loc în luna noiembrie 2019.
Pentru întâia oară în calitate de coregraf, Ovidiu Matei Iancu, prim-solist al Operei Naţionale Bucureşti, a colaborat, în realizarea acestei noi producţii a teatrului liric timişorean, cu renumitul scenograf Dragoș Buhagiar, cel care, de asemenea, realizează pentru prima oară scenografia pentru un spectacol de balet clasic. Conducerea muzicală este asigurată de maestrul David Crescenzi.
Versiunea originală a baletului, în trei acte și o apoteoză (actul IV), aduce în prim-plan, în India, conflictele specifice baletului romantic, în care se îmbină iubirea, gelozia, intrigile, crima și răzbunarea. La apoteoză s-a renunțat în 1919, pe motiv că, pentru punerea ei în scenă, era nevoie de o prea mare desfășurare de forțe.
Baletul „Baiadera” este o producție tipică pentru epoca în care a fost creat. Are decoruri exotice, luxuriante, costume somptuoase, scenariu melodramatic, toate alcătuind pretextul ideal pentru dansuri spectaculoase și scene de pantomimă. Nu se știu prea multe despre originile baletului și nici nu se poate spune cu exactitate cine a semnat libretul. De-abia în 1900, în „Gazeta de Sankt Petersburg” este menționat ca autor al libretului Serghei Hudekov, prozator, dramaturg și istoric al baletului. Însă, într-o scrisoare adresată redacției ziarului, Petipa și-a revendicat paternitatea libretului, susținând că Hudekov nu a contribuit la scenariu decât într-o mică măsură. Redacția „Gazetei” i-a prezentat scuzele de rigoare maestrului de balet, prezentându-l apoi pe Petipa drept unicul autor al libretului.
Biletele pot fi cumpărate de la Agenția de bilete a Operei, str. Mărășești nr. 2, telefon: 0256.201.286, e-mail: bileteoperatimisoara@yahoo.com, orar duminică-vineri: 11.00 -19.00 (sâmbătă închis) sau online: www.ort.ro.
Programul lunii septembrie al Operei din Timișoara îl găsiți AICI.
Mai multe evenimente din Timişoara şi din partea de vest a ţării.