Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Un nou gest de mărinimie al Mitropolitului Banatului pentru o familie cu 11 copii

O familie cu 11 copii din localitatea timișană Chevereșul Mare, rămasă fără adăpost, a primit în folosinţă o casă în Sacoșu Turcesc din partea Mitropoliei.

Un nou gest de mărinimie al Mitropolitului Banatului pentru o familie cu 11 copii

Articol de Radio Timișoara, 20 mai 2022, 21:34

Terenul, în suprafață de aproximativ 750 de metri pătrați, are două corpuri de clădire și o valoare totală de peste 15 mii de euro. Casa a fost achiziționată prin implicarea directă a Inaltpreasfinției Sale, sprijinit de fundația „Filantropia” și de credincioși. Locul a fost ales în apropierea Timișoarei pentru ca toți copii să poată ajunge la școală, spune IPS Ioan, Mitropolitul Bantului.

„Pe prim plan și pentru viitor am pus copiii în localitatea aceasta. Se află la 15 kilometri de Timișoara și are posibilități pentru naveta copiilor cu autobuz și cu tren. Nădăjnuiesc că din cei 11 copii, unii din ei vor face și studii superioare și dumnezeu știe ce poate să iasă din familia aceasta. Oricum sunt 11 copii care vor fi fii ai țării noastre și ai neamului nostru și care vor trudi în această țară. Deci cine zid este o țară, dacă nu copiii”, spune Mitropolitul Banatului.

 

Părinții și copiii lor se vor bucura de acum de o casă trainică, cu anexe și grădină și vor avea, în continuare, sprijinul Centrului eparhial și al parohiei Sacoșu Turcesc.

Situație tensionată la Liceul Tehnologic de Vest din Timișoara
Social miercuri, 9 aprilie 2025, 19:31

Situație tensionată la Liceul Tehnologic de Vest din Timișoara

Elevii, profesorii și părinții Liceului Tehnologic de Vest se arată îngrijorați de faptul că nu vor beneficia de clădirea proaspăt...

Situație tensionată la Liceul Tehnologic de Vest din Timișoara
Copii atacați cu pietre într-un parc din Timișoara
Social marți, 8 aprilie 2025, 13:06

Copii atacați cu pietre într-un parc din Timișoara

Mai mulți copii au fost atacați cu pietre în parcul de pe Intrarea Platanilor, din Timișoara, de un bărbat în vârstă de 54 de ani. În plus,...

Copii atacați cu pietre într-un parc din Timișoara
Atenție la viteză! Poliția Rutieră a demarat acțiunea Speed
Social marți, 8 aprilie 2025, 12:55

Atenție la viteză! Poliția Rutieră a demarat acțiunea Speed

Polițiștii de la Serviciul Rutier au intensificat controalele pe toate sectoarele de autostrăzi și drumurile naționale din țară. Acțiunea...

Atenție la viteză! Poliția Rutieră a demarat acțiunea Speed
Start pentru șantierul viitorului Centru de Recuperare Medicală de la Lovrin
Social luni, 7 aprilie 2025, 20:14

Start pentru șantierul viitorului Centru de Recuperare Medicală de la Lovrin

Șantierul pentru construcția Centrului de Recuperare Ortopedică și Traumatologie de la Lovrin ar putea fi deschis în următoarele săptămâni....

Start pentru șantierul viitorului Centru de Recuperare Medicală de la Lovrin
Social luni, 7 aprilie 2025, 15:36

Alocațiile, indemnizațiile și ajutoare sociale, plătite anticipat în aprilie

Toate alocaţiile, indemnizaţiile şi ajutoarele sociale vor fi plătite anticipat, luna aceasta, astfel încât să ajungă la beneficiari...

Alocațiile, indemnizațiile și ajutoare sociale, plătite anticipat în aprilie
Social duminică, 6 aprilie 2025, 11:53

Ateliere creative și de educație non-formală în Casa de sticlă din Parcul Copiilor

Casa de sticlă din Parcul Copiilor din Timișoara a fost transformată într-o întreprindere socială. Casa de sticlă va fi deschisă pentru copii...

Ateliere creative și de educație non-formală în Casa de sticlă din Parcul Copiilor
Social duminică, 6 aprilie 2025, 11:29

Percheziţii în judeţul Arad într-un dosar de braconaj

Poliţiştii au efectuat 28 de percheziţii domiciliare în judeţul Arad, într-un dosar penal pentru infracţiunile de nerespectare a regimului...

Percheziţii în judeţul Arad într-un dosar de braconaj
Social sâmbătă, 5 aprilie 2025, 10:24

Gemenele Francesca și Federica de la Colegiul Loga, pe podiumul Olimpiadei Naționale de Matematică

Două surori gemene și colege de clasă la Colegiul Național ”C.D. Loga” din Timișoara se numără printre medaliații ediției din acest an a...

Gemenele Francesca și Federica de la Colegiul Loga, pe podiumul Olimpiadei Naționale de Matematică