Explozie într-un bloc de locuințe din Lugoj
40 de persoane s-au autoevacuat seara trecută, dintr-un bloc de locuințe din municipiul Lugoj, în urma exploziei unei butelii.
Articol de Radio Timișoara, 27 mai 2022, 22:37 / actualizat: 28 mai 2022, 8:40
Explozia s-a produs într-un apartament de la etajul întâi al unui bloc de patru etaje de pe strada Aleea Brazilor. La fața locului au fost trimise trei autospeciale de intervenție și comandă, de lucru cu apă și spumă, și de Salvare și Intervenție la înălțimi, plus o ambulanță SMURD. Au fost alertate și autoritățile locale cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență precum Delgaz Grid, E-Distribuție și Inspectoratul de Stat in Construcții.
La fața locului, salvatorii au constatat că deflagrația s-a produs în urma acumulării de gaze de la o butelie folosită pentru gătit și a fost afectată ușa apartamentului și geamul. În interiorul apartamentului se afla o femeie de aproximativ 23 ani ce prezenta arsuri de gradul II pe aproximativ 9% din suprafața corpului. Victima a fost transportată la Urgențe în cadrul spitalului Municipal Lugoj.