Expoziția ”Radioul și evoluția tehnologiei” la Târgul Gaudeamus | FOTO / AUDIO
Cei care au venit vineri seara și sâmbătă la Târgul de carte Gaudeamus din Piața Libertății au putut vedea la expoziție cu ce se ascultau și cu ce se ascultă acum programele noastre (de la difuzorul de radioficare și radiouri cu lămpi, la receptoarele digitale și internet), dar și cum arată o parte a aparaturii de înregistrare, prelucrare și redare a sunetului și de transmitere la distanța a acestuia, folosită în decursul timpului la Radio Timișoara.
Articol de Radio Timisoara, 28 mai 2022, 12:48 / actualizat: 29 mai 2022, 9:08
Cum se putea transmite un eveniment sportiv sau cultural atunci când nu existau telefonia GSM și conexiunile de date de mare viteză? Folosind clasicele linii telefonice, împreună cu BEAG – una dintre trusele de transmisiuni pe care le-ați puteți vedea în expoziție. Era folosită intens inclusiv la transmiterea meciurilor de fotbal la de la Radio Timișoara, dar și de pe postul național, unde îi auzeați de cele mai multe ori tot pe colegii noștri. Iată cum sunau câteva dintre intrările în direct ale lui Nicolae Secoșan de la meciul Poli-Steaua din decembrie 1995 (1-0!)
Chiar în săptămâna de desfășurare a Târgului Gaudeamus Timișoara Nicolae Secoșan s-a întâlnit cu mulți dintre cei cu care realiza emisiunea ”Fotbal minut cu minut” la lansarea unui volum dedicat chiar emisiunii.
Expoziția „Radioul și evoluția tehnologiei”, într-o formă ușor diferită, a fost prezentată inițial acum două săptămâni, la Nokia Campus, în cadrul Nopții Muzelor. Succesul enorm de care s-a bucurat ne-a determinat să introducem evenimentul, chair dacă nu figura inițial în program, în agenda Caravanei Gaudeamus. O primă prezentare a avut loc vineri, la ora 20, iar vizitatorii târgului au avut apoi ocazia să ceară informații suplimentare despre exponate (foto).
Expoziția „Radioul și evoluția tehnologiei” a putut fi vizitată și sâmbătă, între orele 10-21.
Vedeți ce alte evenimente au fost programate la Târgul de carte Gaudeamus Timișoara [PROGRAM]
… și pentru a venit vorba de transmisiunile sportive vă invităm să vă delectați și cu … umorul anilor de altădată 🙂
[articol actualizat duminică 29 mai]