Poli Kids Fest, de 1 iunie, pe stadionul Știința din Timișoara
Articol de Radio Timișoara, 1 iunie 2022, 07:00
Stadionul Știința din Timișoara se transformă într-o lume a copiilor cu ocazia zilei de 1 iunie. Universitatea Politehnica organizează Poli Kids Fest, o petrecere dedicată celor mici.
Programul bogat, derulat între orele 10:00 – 18:00, include Teatru pentru Copii – Merlin, cu „Noua poveste a Scufiței Roșii” (orele 11:00 – 12:00), Pinata Party, Face painting, Jocuri, petrecere cu personajele de poveste Elsa, Anna, Mickey, Minnie, Batman, Pisoi, Belle, Albă ca Zăpada, desene pe asfalt (orele 13:00 – 16:00).
Pe parcursul întregii zile vor fi disponibile tobogane, trambuline, carusel, cabină foto, tonete cu burgeri, înghețată, vată de zahăr, clătite, răcoritoare, în timp ce membrii clubului Sportiv Politehnica Timișoara vor efectua o serie de demonstrații.
Facultățile Universității Politehnica Timișoara vor organiza o serie de ateliere instructiv educative, dar și distractive, între care Roboțelul LEGO, În lumea roboțeilor, POLI/color, Magia Chimiei sau Lumea VR.
Noul centru cultural MV sci-art organizează o serie de ateliere artistice, sub genericul „New kids on the art block”.
• 12:00 – yOlga, cu actrița Olga Török;
• 13:00 – workshop de ilustrație, cu artista Iulia Toth;
• 14:00 – povești sci-fi, cu scriitorul Cristi Vicol;
• 15:00 – atelier de decupaj și pictură, cu artista Ioana Cociș;
• 16:00 – creative thinking, cu specialista în educație Alis Stratan;
• 17:00 – incursiuni în META Spațiu, cu Mirela Stoeac-Vlăduți.