Irina Bara, în optimi la Valencia
Bihoreanca Irina Bara s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 125 de la Valencia, dotat cu premii totale de 115.000 dolari, după ce a învins-o pe sârboaica Olga Danilovic cu 6-2, 6-4.
Articol de Gabriel Toth, 7 iunie 2022, 22:31
Bara (27 ani, 115 WTA) a avut nevoie de o oră şi 23 de minute pentru a obţine victoria, scrie Agerpres.
Românca are acum 2-1 în meciurile directe cu Danilovic (21 ani, 125 WTA), pe care a mai învins-o în 2017, în finala turneului ITF de la Valencia, cu 5-7, 6-4, 6-0. Danilovic s-a impus în 2021, în optimi la Budapesta, cu 6-4, 6-3.
Bara a fost superioară la ambele servicii şi şi-a pierdut serviciul o singură dată, Danilovic încheind cu 7 duble greşeli.
Irina Bara o va înfrunta în optimi pe chinezoaica Qinwen Zheng, a treia favorită.
Zheng (19 ani, 54 WTA), care a învins-o pe Simona Halep în turul al doilea la Roland Garros, a câştigat singurul său meci direct cu Bara, anul trecut, în optimi la Moscova, cu 6-0, 6-1.