15 puncte sanitare deschide în Arad pe timpul caniculei
15 puncte sanitare vor funcţiona, în județul Arad, pe timpul caniculei. Trei dintre aceste puncte sanitare vor funcţiona în municipiul Arad, iar în acestea trecătorii vor putea primi apă, vor beneficia de asistență medicală sau se vor putea odihni la răcoare.
Astfel de puncte de prim ajutor vor fi deschise, însă, și în celelalte orașe din județul Arad, precizează directorul DSP, Geanina Potolia.
Articol de Radio Timișoara, 27 iunie 2022, 18:40
Şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad le-a transmis angajatorilor să ia măsuri pentru protejarea lucrătorilor pe timpul caniculei, mai ales că se anunță temperaturi de 36 – 38 de grade Celsius.