Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Tarife pentru încărcarea vehiculelor electrice în cele 16 stații din Timișoara

Încărcarea vehiculelor electrice în cele 16 noi stații din Timișoara nu va fi gratuită, anunță Primăria.
Potrivit unui proiect de hotărâre ce va fi supus votului consilierilor locali, încărcarea ar urma să coste aproximativ un leu/kWh, potrivit unui proiect de hotărâre ce va fi supus votului consilierilor locali. Tariful va fi actualizat ori de câte ori evoluția elementelor de calcul o va impune.
În cazul stațiilor de încărcare amplasate în parcările publice cu plată, tariful pentru serviciul de încărcare a vehiculelor electrice nu include și parcarea, atrag atenția autoritățile.
Cele 16 noi stații de încărcare rapidă pentru vehicule electrice au fost achiziționate de primărie, cu o finanțare nermabursabilă de 90% de la Administrația Fondului pentru Mediu.
Până în prezent, în Timișoara au fost înregistrate aproape 2.800 de mașini electrice, din care 677 sunt acționate electric și 2.114 hibrid.

Tarife pentru încărcarea vehiculelor electrice în cele 16 stații din Timișoara

Articol de Radio Timișoara, 12 iulie 2022, 16:15

Iustin Cionca şi-a preluat al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean
Administrație & politică miercuri, 20 noiembrie 2024, 15:00

Iustin Cionca şi-a preluat al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean

Iustin Cionca şi-a preluat oficial al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Arad. Prefectul Toth Csaba a anunţat, înainte de...

Iustin Cionca şi-a preluat al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean
Comandament special Aquatim pentru a gestiona problemele de alimentare cu apă în sezonul rece
Administrație & politică miercuri, 20 noiembrie 2024, 11:33

Comandament special Aquatim pentru a gestiona problemele de alimentare cu apă în sezonul rece

Un comandament special va coordona în Timiș intervențiile în cazul unor avarii la alimentarea cu apă în sezonul rece. Directorul general al...

Comandament special Aquatim pentru a gestiona problemele de alimentare cu apă în sezonul rece
Ruben Lațcău, reales în funcția de viceprimar al Timișoarei
Administrație & politică marți, 19 noiembrie 2024, 19:23

Ruben Lațcău, reales în funcția de viceprimar al Timișoarei

Ruben Lațcău, a fost reales în funcția de viceprimar al Timișoarei, în cadrul primei ședințe extraordinare a noului Consiliu Local. Pe...

Ruben Lațcău, reales în funcția de viceprimar al Timișoarei
Gradul de umplere în acumulările din spațiul hidrografic Banat
Administrație & politică marți, 19 noiembrie 2024, 12:06

Gradul de umplere în acumulările din spațiul hidrografic Banat

Gradul de umplere în lacurile de acumulare din spațiul hidrografic „Banat” este de până la 80%. Administrația Bazinală de Apă Banat a luat...

Gradul de umplere în acumulările din spațiul hidrografic Banat
Administrație & politică marți, 19 noiembrie 2024, 07:00

Deschis la Buletine și în weekend la Hunedoara

Pentru a contribui la desfăşurarea în condiţii optime a procesului electoral, Serviciul Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Hunedoara va...

Deschis la Buletine și în weekend la Hunedoara
Administrație & politică luni, 18 noiembrie 2024, 18:57

52 de milioane de lei pentru modernizarea Cardiologiei de la Spitalul Județean Arad

Un proiect de 52 de milioane de lei, bani din fonduri europene, pentru modernizarea Secţiei de Cardiologie a Spitalului Clinic Județean de...

52 de milioane de lei pentru modernizarea Cardiologiei de la Spitalul Județean Arad
Administrație & politică luni, 18 noiembrie 2024, 18:51

O nouă încercare de constituire a Consiliului Local Arad

O nouă încercare de constituire a Consiuliului Local al Municipiului Arad are loc marți de la ora 10.00. Săptămâna trecută, din cei 23 de...

O nouă încercare de constituire a Consiliului Local Arad
Administrație & politică luni, 18 noiembrie 2024, 14:00

Program special la Direcția de Evidență a Persoanelor din Timișoara

Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara va avea program special cu ocazia alegerilor prezidențiale. În zilele de 23 și 24 noiembrie,...

Program special la Direcția de Evidență a Persoanelor din Timișoara