Scade numărul turiștilor intresați de cascada Bigăr
Cascada Bigăr din Caraș-Severin nu mai atrage vizitatori ca în anii trecuți. La un an de la prăbușirea acesteia, numărul vizitatorilor este în scădere.
Articol de Radio Timișoara, 8 august 2022, 06:36
Dacă în iunie 2021 în zonă au ajuns circa 3.700 de turiști, anul acesta au fost înregistrate doar 1.700 de persoane. Pe de altă parte, sunt mai vizitate alte obiective turistice de pe Valea Beiului, arată Administrația Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița.
Cascada Bigăr a devenit cunoscută la nivel mondial în urmă cu câțiva ani, după ce a fost declarată cea mai frumoasă din lume de site-ul american The World Geography.