Seceta a redus drastic producţia de miere în Hunedoara
Seceta din acest a influenţat negativ producţia de miere obţinută de apicultorii din judeţul Hunedoara. În unele cazuri pierderile ajungând până la 50% din ceea ce se realiza într-un an normal, potrivit estimărilor Asociaţiei Crescătorilor de Albine Hunedoara.
Articol de Radio Timișoara, 19 august 2022, 07:12
“Seceta din acest an a influenţat culesul albinelor şi s-a reflectat asupra producţiei de miere. Producţia de miere s-a diminuat, este foarte greu de spus exact cu cât, dar apreciez că la unii apicultori cantitatea de miere a scăzut chiar şi cu 50%. La distanţe de câteva zeci de kilometri, unii apicultori au obţinut ceva miere, iar alţii nu au făcut nimic. Este foarte greu de dat o cifră reală, dar, în linii mari, cam ştim şi la această valoare ajungem”, spune vicepreşedintele ACA Hunedoara, Tiberiu Korb.
Primele probleme au apărut la producţia de miere de salcâm, unde cantităţile obţinute au fost slabe, apicultorii care nu au mers în pastoral înregistrând cele mai mari pierderi. Dificultăţi au fost şi la culesul în zona de munte, din cauza urşilor, dar şi cel de la floarea soarelui, unde producţia a fost mică în zonele fără ploaie.
În opinia vicepreşedintelui ACA Hunedoara, pentru ca activitatea din apicultură să poată continua în condiţii normale în cursul anului viitor, este nevoie de ajutorul statului prin aşa-numitele ajutoare de minimis acordate pe familia de albine, după modelul anului trecut.