Liderul CJ Timiș îi cere ministrul Sportului sprijin pentru urgentarea procedurilor de demolare a stadionului
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, cere sprijin pentru urgentarea procedurilor pe care autoritățile centrale trebuie să le facă pentru demolarea stadionului Dan Păltinișanu.
Alin Nica s-a întâlnit azi cu ministrul Sportului, Eduard Novák, căruia i-a transmis că administrația județeană a pregătit demolarea și a rezolvat toate aspectele care țin de consiliu.
“Am discutat în mod particular despre situația Stadionului, context în care am cerut sprijin pentru urgentarea procedurilor la București deoarece noi, aici, la Consiliul Județean ne-am făcut treaba. Avem pregătită demolarea și am rezolvat toate aspectele care țin de atribuțiile noastre”, spune Alin Nica.
O altă temă abordată a fost cea legată de taberele școlare pe care Consiliul Județean Timiș le-a solicitat de ani de zile.
De asemenea a fost punctată necesitatea descentralizării deciziei, de la București către autoritățile locale și județene, mai arată președintele CJ Timiș, Alin Nica.
Articol de Radio Timișoara, 24 septembrie 2022, 13:09