Societatea Timișoara cere modificarea Legii privind acordarea Ordinelor Naționale ale României
Societatea Timișoara solicită sprijinul parlamentarilor de Timiș pentru modificarea Legii privind acordarea decorațiilor și Ordinelor Naționale ale României.
Articol de Radio Timișoara, 5 octombrie 2022, 19:07 / actualizat: 6 octombrie 2022, 7:11
Organizația a inițiat în 2019 schimbarea legii, care a trecut de Senat, dar de un an este blocată la Comisia juridică a Camerei Deputaților, explică președintele Societății, Florian Mihalcea:.
În 2016, Societatea Timișoara a înmânat Administraţiei prezidenţiale, o listă cu 17 persoane candamnate definitiv sau care au făcut poliție politică, pentru a le fi retrasele distincțiile acordate. Între cei care și-au pierdut decorațiile au fost Adrian Năstase și Miron Mitrea.
În forma actuală, distincțiile se pot retrage doar celor care au fost condamnați cu executare, iar Societatea Timișoara consideră că și cei care au primit condamnări cu suspendare ar trebui să fie incluși.