Zeci de fermieri din Timiș pot primi ajutor pentru legume în spații protejate
Peste 50 de fermieri din Timiș ar putea beneficia de ajutorul de minimis, în valoare de 1.000 de euro, pentru susținerea producției de legume în spații protejate.
Articol de Radio Timișoara, 17 octombrie 2022, 08:46
Fermierii pot solicita ajutorul pentru anul 2022 pentru legumele cultivate în sere și solarii, anunță adjunctul Direcției Agricole, Simona Jurca.
“Vorbim despre tomate, ardei gras lung sau kapia, castraveți, fasole păstăi, salate, spanac, ceapă verde. La nivelul județului Timiș, avem înregistrați 53 de operatori pentru ciclul 2 de producție și vreau să menționez că perioada de valorificare a producției pentru ciclul 2 este între 15 octombrie și 9 decembrie inclusiv. Fermierii trebuie să țină cont de acest lucru, deoarece trebuie să vină cu dovada cum că au comercializat cantitățile pe care le-au produs pentru a putea să beneficieze de acest sprijin de 1.000 de euro”, spune Simona Jurca.
Producțiile minime, pe o suprafață de 1.000 de metri pătrați, trebuie să fie de 3.000 de kilograme la tomate, 2.000 la ardei, 4.000 la castraveți, 1.500 la fasole păstăi, 10.000 la salată, 1.000 de kilograme la spanac și 100.000 de fire la cultura de ceapă verde.